Vechiul stadion Giulesti.

In scurt timp, ceea ce numim acum „acasa, in Giulesti” o sa devina „vechiul stadion”. Compania Nationala de Investitii urmeaza sa ridice o noua arena in vederea Euro 2020.

Pot spune ca sunt rapidist din ’94. Rapidul meu a inceput in era Copos si inca continua. Rapidul nu este un club, este o stare de spirit. Am sustinut pe rand UFC Rapid, AFC RapidFC Rapid, din nou AFC-ul si in final Academia. Nico si Pancu, alaturi de Maftei si Voicu continua sa duca mai departe spiritul Rapidului.

Rapidul mi-a oferit in Giulesti, si nu numai, enorm de multe amintiri. Si bune si rele. La modul cel mai serios, agonie si extaz.

Tata, CFR-ist si rapidist fiind, m-a dus de mic pe stadion. Am vazut meciuri din toate colturile si sectoarele stadionului. L-am prins pe nea’ Mincea (Dumnezeu sa-l odihneasca!) si tobele rasunand la tribuna a doua. Am prins potcoava, cand actuala peluza a galeriei era Peluza copiilor … te duceai si intrai pur si simplu la meci, trebuia doar sa fii copil. Cealalta peluza era Peluza pensionarilor. Acolo era plin de „antrenori”, statisticieni, istorici si … retorici. Acolo m-a prins titlul din 1999, cand am sarit gardul de protectie si-am intrat pe gazon. Am fost in ’96 cu Karlsruher … primul meci pe Giulesti cu nocturna si primul meu meci jos, pe marginea terenului. Am trait la maxim meciurile cu Herta si Hamburg. Am prins bricheta, moartea lui Vrabioru si stingerea nocturmei direct pe Giulesti. Am trait multe pe acest stadion … am plecat fara voce, cu sufletul faramat sau beat de fericire.

In Giulesti am fost multe … am fost copil, adolescent, adult, tata. Am fost suporter, pompier si fotograf. Am fost si huligan. Am fost si-am trait multe …

Acum mi-au ramas doar amintirile … si pozele. Bineinteles, si-o datorie de la tata catre copiii mei.